23 December 2025
Expoziție de pictură la Victoriabank - ,,Culorile și magia iernii”

Astăzi, 23 decembrie lansăm un proiect special, realizat în colaborare cu Școala de Arte Plastice ,,Gheorghe Vrabie din Fălești. În această perioadă plină de lumină și emoții calde, aducem mai aproape de angajații și clienții noștri un strop de artă, culoare și căldură. 

La Victoriabank credem în oameni talentați și cu pasiuni de suflet. În cadrul acestui proiect susținem cu bucurie elevii talentați de la Școala de Arte Plastice ,,Gheorghe Vrabie” din Fălești și le oferim un spațiu în care creativitatea lor sa fie văzută și apreciată.

,,Culorile și magia iernii” este un proiect care reflectă imaginația, talentul și bucuria de a crea. Expoziția reunește lucrări ale elevilor de la Școala de Arte Plastice, alături de un tablou din portofoliul coordonatorului de proiect, Damian Furdui -  Directorul școlii. Prin aceasta colaborare frumoasă, în pragul sărbătorilor de iarnă ne dorim să transformăm sediul Victoriabank într-un spațiu mai cald și mai inspirat. 

Școala de Arte Plastice „Gheorghe Vrabie” din Fălești a fost înființată în anul 1965, iar pe parcursul celor 60 de ani a format multe generații de copii și tineri talentați. Îi mulțumim domnului Damian Furdui pentru deschidere, implicare și colaborare valoroasă.

Expoziția va fi vernisată în perioada: 24 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026 la Sucursala nr.3 Chișinău.


#Victoriabank #ArtaPrinOchiDeCopii #CopiiTalentati