1 Martie 2021
Nimeni nu oprește primăvara

Victoriabank lansează campania “Nimeni nu oprește Primăvara”. Scopul acesteia este de a aduce în prim plan și a redimensiona, prin intermediul artei și culturii, nuanțele frumosului odată cu, revenirea la un nou ciclu de viață a anotimpului renașterii.

Campania “Nimeni nu oprește Primăvara” se va desfășura în perioada martie-mai 2021 prin derularea unor acțiuni promovate atât pe platformele on-line, cât și pe cele offline.

Printre activitățile planificate de către Victoriabank se numără decorarea sediului central al instituției bancare în culorile primăverii și expunerea unor picturi în vin, cu tematică florală, ale maestrului Vasile Botnaru, iar acestea vor putea fi admirate de către clienții băncii.

De asemenea, toți cei care vor trece pragul Victoriabank vor primi în dar postcarduri cu imagini ale picturilor artistului, însoțite de un citat personalizat pe verso.

“ Am acceptat cu bucurie invitația de a participa în Campania “Nimeni nu oprește Primăvara” în ipostaza oarecum improprie de artist deoarece mi s-a propus să definesc și eu acest anotimp energizant prin definiție, folosind și materiale pe potrivă. Este regretabil că traversăm cu toții vremuri de lipsuri și limitări, dar accesul, fie și limitat, la artă, la creație, oferă o șansă în plus de a ieși victorioși în calea primăverii de neoprit”, a declarat autorul lucrărilor, Vasile Botnaru.


 Președintele instituției, Bogdan Pleșuvescu a făcut o legătură indisolubilă între anotimpul învierii și activitatea unității bancare:

“În definitiv, Primăvara este momentul reflecției, pentru că odată cu primenirea firească a naturii, începi să regândești și multe lucruri noi, importante pentru oameni, și mereu chemătoare la un nou început. Să nu uităm că primăvara trecută abia își intrase în drepturi, că am devenit martorii și prizonierii unei situații complicate și complexe, cea a pandemiei care ne-a obligat să ne închidem în case. Săptămâni la rând am privit de la geamurile propriilor locuințe cum înfloresc copacii, cum înverzește iarba, însă nu ne puteam bucura din plin de toată splendoarea și frumusețea din jur. Dar viața merge înaine. Iar Primăvara reprezintă o nouă șansă, un nou început, și, desigur, provocări pe potrivă.”