Etica corporativă

Setul de valori și principii etice pe care Victoriabank  le consideră indispensabile unei afaceri de succes


În activitatea sa B.C. ”Victoriabank” S.A. se bazează pe un set de valori și principii etice pe care le consideră indispensabile unei afaceri de succes, bazate pe responsabilitatea socială, de mediu și un echilibru între interesele clienților și ale Băncii. Toate aceste elemente, prezentate armonios în Codul de conduită al Băncii, formează un sistem integrat de conduită și etică corporativă, care acționează la toate nivele operaționale ale Băncii, atât în activitatea zilnică a sucursalelor și salariaților, cât și la etapa aprobării unor decizii strategice de către organele de conducere.

Codul de conduită urmărește promovarea valorilor şi principiilor etice în cadrul Băncii în vederea creșterii calității serviciilor oferite şi a protejării reputației Băncii, cât și menținerea unei poziții consacrate prin tradiție şi printr-un comportament adecvat din punct de vedere legal, etic și funcțional, în mediul de afaceri şi în societate.

Prin Cod, organele de conducere, persoanele cu funcții-cheie și salariații Băncii își asumă angajamentul de cunoaștere și respectare a standardelor de conduită pentru a asigura un comportament profesionist în cadrul Băncii și, totodată, de dezvăluire a oricărei probleme privind integritatea și valorile etice.

Banca și-a format în cadrul de reglementare aplicabil, sistemul ei de guvernanță corporativă cu scopul de a asigura încrederea și satisfacția clientului, creșterea valorii acțiunilor și responsabilitatea socială și de mediu.

Banca încurajează părțile interesate să ia atitudine și să raporteze posibile nereguli sau încălcări despre care iau cunoștință în exercițiul funcției lor, fie personal, fie prin telefon sau e-mail, astfel încât situația să fie rezolvată.

Banca, interzice orice acțiune represivă împotriva unei persoane care raportează cu bună-credință încălcări reale sau suspecte, legate de conduită sau posibile încălcări ale Codului.

Codul descrie modul în care valorile și principiile etice trebuie puse în practică în comportamentul zilnic.

Valori corporative

  • Integritate – obligația tuturor salariaților Băncii de a fi corecți şi onești în relațiile profesionale şi de afaceri.
  • Echitate – distribuirea echitabilă a sarcinilor de serviciu, nediscriminarea clienților sau a persoanelor salariate, aprecierea după merit, nevoi, contribuție şi responsabilitate, ținând cont de resursele disponibile.
  • Respect și sinceritate față de clienți  – relațiile cu clienții sunt gestionate cu respect, sinceritate, încredere, tratament egal, obiectivitate și imparțialitate.
  • Respectarea drepturilor omului  – fiecare salariat este tratat cu respect, demnitate, egal și fără discriminări, cu respectarea libertății și personalității individuale.
  • Competența profesională și prudența - impune obligația tuturor salariaților de a se dezvolta în permanență, de a studia cadrul normativ intern, de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine, claritate și conștiinciozitate, precum şi de a acționa cu prudență în conformitate cu reglementările interne în desfășurarea activităților și/sau a tranzacțiilor financiare/acordarea de produse și servicii clienților, prin gestionarea responsabilă a resurselor proprii ale Băncii și informarea corectă a clienților.
  • Confidențialitatea – obligația salariaților să păstreze secretul bancar și comercial asupra oricărei informații ori date nedestinate publicării și să se abțină de la folosirea acestor informații pentru obținerea de avantaje personale.
  • Transparența – obligația Băncii ca relațiile cu toate părțile implicate în tranzacții sunt guvernate cu transparență, ca parte a eforturilor Băncii de a oferi informații precise, corecte, în timp util, sigure și accesibile, referitoare la probleme de interes.
  • Angajament și responsabilitate socială corporativă –obligația Băncii de a obține rezultate cu impact pozitiv asupra tuturor celor implicați: acționari, clienți, angajați și societate în general.
  • Nivel înalt al guvernanței și al conformității – impune funcționarea Băncii într-un cadru de guvernanță corporativă eficace prin stabilirea unui sistem unic de reglementare, proceduri și controale aliniate la prevederile cadrului legal și de reglementare național și internațional, căutând în același timp sa protejeze interesele tuturor celor implicați în guvernanța corporativă.
  • Prevenirea și combaterea faptelor de corupție, spălare de bani și finanțare a actelor de terorism  – prin raportarea oricăror tranzacții care pot avea legătură cu acestea și evitarea finalizării unor astfel de tranzacții, în conformitate cu prevederile legale și ale reglementărilor interne.
  • Evitarea denigrării – impune obligația salariaților de a-și exercita activitatea cu bună credință, potrivit uzanțelor oneste, cu respectarea intereselor părților implicate și a cerințelor concurenței loiale, în condițiile concrete ale pieței.

Mecanisme de implementare a valorilor etice

  • Conflicte de interese - Salariații Băncii își păstrează obiectivitatea și imparțialitatea, şi evită conflictul de interese sau orice situație care ar putea genera un conflict de interese.
  • Evitarea fraudelor - Banca nu tolerează frauda sau practicile care nu îndeplinesc standarde privind conduita salariaților.
  • Anti corupție - Niciun salariat sau orice alta persoană care acționează în numele Băncii nu va oferi sau primi nici un fel de plată, care ar putea fi interpretată drept mită. Sunt de evitat și situațiile ce ar lăsa impresia de suspiciune.
  • Cunoașterea clientului - Banca ia toate măsurile necesare și lucrează împreună cu alte organizații și autorități ale statului pentru a combate spălarea de bani și finanțarea terorismului.
  • Publicitatea corectă – Salariații Băncii trebuie să furnizeze clienților informațiile utile, legate de produsele și serviciile oferite, de beneficiile pe care acestea le aduc și de angajamentele reciproce pe care le implică o viitoare relație de afaceri
  • Concurența loială – Banca respectă cu strictețe legea concurenței în toate activitățile derulate, iar salariații nu trebuie să se lase antrenați în înțelegeri, acorduri sau practici care ar putea avea ca efect restrângerea sau denaturarea concurenței şi nu folosesc în mod abuziv poziția din piața bancară, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale care ar putea avea ca efect prejudicierea intereselor băncilor concurente.
  • Responsabilitate socială  – Implicarea Băncii în rezolvarea diferitelor probleme sociale, protecția mediului înconjurător, educarea populației în domeniul financiar, îmbunătățirea calității vieții oamenilor, precum și sprijinirea promovării și realizării unor inițiative umanitare.
  • Proprietatea intelectuală – Salariații sunt obligați să protejeze proprietatea intelectuală a Băncii şi să respecte drepturile de proprietate intelectuală aparținând terților (reglementări interne, know-how, secrete comerciale şi bancare, software, mărci înregistrate şi alte informații care constituie proprietate).
  • Confidențialitatea – Obligația ce revine tuturor salariaților/membrilor Organului de Conducere din cadrul Băncii, indiferent de poziția deținută și/sau locul în care își desfășoară activitatea (sediul central, sucursale) de a nu transmite către persoane neautorizate informații de natură confidențială despre faptele, datele și informațiile referitoare la activitatea desfășurată, precum și la orice fapte, date sau informații care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerile, relațiile personale sau de afaceri ale clienților.
  • Folosirea de informații privilegiate – Banca condamnă folosirea informațiilor privilegiate.
  • Protejarea activelor băncii – Salariații trebuie să protejeze activele tangibile şi intangibile ale Băncii.