22 Octombrie 2019
Victoriabank pe piața de capital din Moldova

Victoriabank este cea mai bine clasată societate de investiții a pieţei de capital din Moldova. De 24 de ani, banca este membră a BVM (Bursa de Valori a Moldovei) și în baza licenței de societate de investiții prestează servicii pe piața de capital, intermediind tranzacții pe piața bursieră.

Ca jucător important pe piața de capital din Moldova, Victoriabank este conștientă de importanța calității serviciilor de consultanță oferite, atrăgând atenția asupra aspectele semnificative care trebuie avute în vedere de clienții ei, astfel încât aceștia să-și poată gestiona cât mai eficient investițiile.

 

Din 2018, de când Victoriabank a devenit parte a celui mai mare grup financiar din România - Banca Transilvania (BT), Victoriabank a început sa beneficieze de experiența BT, îmbunătățindu-și în continuare practicile referitoare la clienți, produse, servicii și tehnologii, atât in domeniul operatiunilor bancare comerciale, cu premierele detaliate mai jos, cât și în domeniul pieței de capital.

 

  • Au fost lansate următoarele produse şi servicii pentru antreprenori, care s-au bucurat de succes la BT: CPAG (Contul Primul An Gratuit), pachet de servicii gratuite destinate companiilor noi; pachet Nelimitat, un cont curent cu operațiuni nelimitate în rețeaua Victoriabank la preț fix.; ROFG (Rapid Ordinar Fără Garanții), produs destinat în special IMM-urilor și PSGB (Plafon de Scrisori de Garanții Bancare) pentru clienții care participă la licitații;
  • A fost lansată o platformă de vânzare online a bunurilor aflate în posesia băncii, o premieră pentru Republica Moldova;
  • A fost lansat Victoriabank Club, un program de dezvoltare personală şi profesională destinat antreprenorilor, inițiativă BT Club, extinsă de Banca Transilvania în Republica Moldova.

 

În piața de capital, grupul financiar Banca Transilvania are de asemenea o experiență relevantă, oferind prin BT Capital Partners un suport real pentru Victoriabank. BT Capital Partners este compania membră a grupului BT care oferă asistență pentru listarea pe piața de capital, consultanță pentru fuziuni și achiziții, cercetare de piață și consultanță strategică.

 

BT Capital Partners se situează în top 3 societăți de investiții din Romania, în funcție de volumul tranzacțiilor înregistrate pe piața de capital românească și nu numai.

 

În calitate de societate de investiții, Victoriabank oferă clienților săi atât consiliere financiară și strategică, cât și soluții personalizate în toate aspectele pieței de capital:

 

  • Consultanţă de investiţii
  • Tranzactionare cu diverse instrumente financiare
  • Intermedierea subscrierii instrumentelor financiare şi/sau plasamentul instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm/ fără angajament ferm
  • Servicii conexe la intermedierea subscrierii instrumentelor financiare
  • Custodia instrumentelor financiare

 

Cel mai mare volum al tranzacțiilor a fost înregistrat în anul 2018, de 1,781.06 mln. lei, cota de piață a Victoriabank fiind de 45%. În prezent pe piața din Republica Moldova activează 15 societăți de investiții, bănci și alte instituții financiare nebancare. Victoriabank oferă deservire la nivel înalt a clienților, consultanță și orientare către cele mai optime modalități de înregistrare a tranzacțiilor.

 

Banca Transilvania şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare sunt din ianuarie 2018 acționari majoritari ai Victoriabank, deținând peste 70% din capitalul social al băncii. Ca obiectiv strategic principal, acestea și-au propus susținerea antreprenorilor şi economiei Republicii Moldova. În prezent, acțiunile Victoriabank sunt deținute de 160 de acționari, persoane fizice și juridice.