În luna iunie, la Victoriabank am celebrat copilăria cu creativitate, emoții pozitive și curiozitate fără limite.
Cu ocazia ,,Zilei Internaționale Copilului”, am pregătit celor mai tineri membri ai familiei Victoriabank – copiii colegilor noștri – o zi plină de activități speciale, gândite pentru a le stimula imaginația și dorința de a descoperi lumea din jur.
În cadrul atelierului „Pictură pe torbițe”, cei mici și-au dat frâu liber creativității, transformând niște tobițe simple în adevărate opere de artă. Culorile preferate au prins viață sub pensulele lor, iar fiecare tobiță pictată a devenit parte a personalității și creativității fiecărui copil.
Expoziția Științifică „Călătorie în timp” a fost o aventură fascinantă prin istorie, destinată nu doar copiilor, ci și părinților curioși. Au călătorit prin epoci și invenții care au schimbat lumea – o experiență captivantă și educativă pentru toate vârstele.
Svetlana Vornicova, Direcția Management Proiecte și Procese:
„Vreau să vă mulțumesc pentru excursia organizată. Copilului meu i-a fost foarte interesant, chiar dacă multe lucruri erau noi pentru el. Chiar și pentru mine a fost o experiență fascinantă.”
Amelia Ceban, 7 ani:
„Mi-a plăcut foarte mult să pictez torbița mea! Am folosit culorile mele preferate!”
Ilinca Gonța, 9 ani:
„A fost creativ, am pictat o plantă și acum torbița e a mea!”
Mulțumim tuturor copiilor și părinților pentru participare!
#CopiiiVictoriabank #VictoriabankHumanBanking #CuPoftaDeVară