Victoriabank se extinde şi în oraşul Rîşcani

26.01.2015

  

Victoriabank a deschis cea de-a 34-a filială a sa, în oraşul Rîşcani, ceea ce le va permite şi locuitorilor acestui centru raional să beneficieze de serviciile şi produsele primei Bănci din Moldova. În cadrul evenimentului de deschidere oficială a filialei, a fost organizată o masă rotundă de prezentare a programului financiar-bancar privind dezvoltarea afacerilor şi importanța deservirii calitative a clienților. Iar ca dovadă a faptului că VictoriaBank este interesată de fiecare client al său, primii zece antreprenori care vor decide să se deservească la filiala nr.34 de la Rîşcani, vor beneficia de oferte speciale.

Alături de vicepreședintele BC „Victoriabank” S.A., directorul filialei nr. 34 şi președintele raionului Rîșcani, la evenimentul de deschidere au fost prezenţi şi clienţii Băncii, precum și alţi reprezentanți ai autorității publice locale.

Elena Goncear, vicepreședintele BC „Victoriabank” S.A., a felicitat clienţii şi locuitorii oraşului Rîşcani şi a accentuat faptul că, în cadrul noii filiale, vor fi prestate servicii bancare la cel mai înalt nivel şi vor fi oferite soluţii profesionale tuturor clienţilor săi. „VictoriaBank propune un portofoliu diversificat de produse şi servicii la un nivel competitiv. Dobânzi şi comisioane avantajoase, precum şi soluţii individualizate pentru fiecare client. Iar consultanţii noştri financiari, bine pregătiţi, vor acorda asistenţă, întrucât, pentru VictoriaBank, fiecare client este important.”

Eugenia Bartcus, directorul filialei nr. 34, a menționat că, alături de echipa sa, îşi propune să asigure un nivel înalt de deservire şi o consultanţă permanentă în vederea dezvoltării antreprenoriatului local.

Clienţii Băncii au fost informaţi despre soluţiile în afaceri pe care le oferă VictoriaBank, şi de care, de acum încolo, vor putea beneficia şi locuitorii raionului Râşcani, fără a fi necesar de a se deplasa în alte localităţi.

Continuând să-şi menţină o poziţie dominantă în topul Băncilor comerciale, VictoriaBank se distinge pe piaţa bancară şi printr-un portofoliu vast de produse şi servicii. Se află printre lideri la capitolul total active, credite şi profit net, oferind astfel un grad de siguranţă sporit acţionarilor, clienţilor, partenerilor şi angajaţilor săi. La fel, banca are o prezenţă extinsă, numărând astăzi 108 de subdiviziuni pe întreg teritoriul ţării.

Mai mult decât atât, VictoriaBank este prima Bancă care a implementat sistemul de plăţi internaţionale şi a emis primul card bancar din Moldova, primul certificat bancar de depozit, primul card multifuncţional, primul site individualizat, primele oficii 24/24 în Moldova, prima plată programată. Iar toate aceste performanţe i-au adus şi multiple aprecieri, inclusiv la nivel internaţional. VictoriaBank este desemnată una dintre cele mai mari Bănci din Europa de Sud-Est, conform clasamentului SeeNewsTOP 100 SEE Banks. De mai multe ori, VictoriaBank a fost desemnată „Banca Anului din Republica Moldova”. Titlul a fost oferit de prestigioasa revistă britanică „The Banker” pentru rezultatele financiare înalte obţinute de Bancă, pentru inovaţie în sistemul bancar din Moldova, la fel şi pentru proiectele sociale lansate în cadrul programului de responsabilitate social corporativă intitulat „Deschide uşile spre viitor”.

VictoriaBank – o instituție bancară stabilă, flexibilă, cu o strategie solidă, pe lângă deservirea calitativă şi oferirea unei game largi de produse şi servicii, are o abordare individuală, astfel încât, fiecare client să poată obţine ceea de ce are nevoie – produse personalizate, condiţii speciale, încredere în relaţia cu Banca, ce cu certitudine se va dezvolta în parteneriate de lungă durată.