Victoriabank se alătură proiectului lansat de BNM - „Învață. Dă sens banilor”

Victoriabank susține campania de informare lansată de Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Comisia Națională a Pieței Financiare din cadrul proiectului „Învață. Dă sens banilor”.

 

Pe parcursul a 2 luni, BNM și CNPF vor publica, săptămânal, pe paginile lor oficiale materiale informative, însoțite de infografice, ce vor cuprinde subiecte precum: sistemul financiar, inflația, creditul, sisteme de plăți, etc. Toate aceste materiale vor putea fi găsite pe site-ul Victoriabank, precum și pe rețelele sociale ale băncii.

 

„Susținem cu mare drag inițiativa Băncii Naționale a Moldovei de a educa publicul în sensul luării corecte a deciziilor financiare. Este foarte important ca, fiecare cetățean să cunoască definiția unui credit, să înțeleagă ce este o dobândă, să poate evalua toate riscurile și, astfel, să poată gestiona cât mai eficient sursele financiare de care dispune. Campania lansată de BNM în parteneriat cu CNPF este de o înaltă utilitate pentru publicul utilizator de instrumente bancare, iar Victoriabank este mai mult decât bucuroasă să sprijine o inițiativă orientată spre  promovarea  transparenței față de consumator, unul din pilonii pe care se sprijină activitatea băncii” - declară  Bogdan Pleșuvescu, Președintele Comitetului de Direcție al Victoriabank.

 

Campania se înscrie în activitățile orientate spre realizarea incluziunii financiare, în sprijinul dezvoltării economice a țării și, implicit, al afirmării unui nivel mai înalt de trai. 

 

În acest context, Victoriabank, a lansat anul trecut, campania de educație financiară - DAE, care înseamnă mici clipuri video în care se explică, în termeni accesibili, ce presupune dobânda anuală efectivă, din ce este formată și cum poate fi calculată.​