Atenție! Escrocii telefonează deținătorii de card din numele Băncii

Stimați clienți,

 

Vă atenționăm despre intensificarea în ultima perioadă a apelurilor telefonice frauduloase, efectuate de infractori din numele Victoriabank.

 

Apelând clienții de la numere de telefon, care ar putea să semene cu cele ale Victoriabank, în special sub pretextul de a stopa/ anula de către „bancă” a unui pretins transfer nesancționat, escrocii solicită un șir de date personale precum: numărul cardului, parole unice expediate prin SMS la numărul de telefon mobil al deținătorului de card și alte informații confidențiale.

 

Această informație oferă posibilitate infractorului să acceseze conturile bancare, unde escrocul poate gestiona cu mijloacele bănești disponibile, cauzând pagube clientului care a divulgat informațiile secrete.

 

Fiți VIGILENȚI atunci când presupusul angajat al Băncii vă solicită date confidențiale sau secrete:

  • dacă apelantul s-a prezentat de la Victoriabank și vă solicită să-i furnizați (fie prin robot, fie prin dialog) parola unică expediată prin SMS la numărul dvs. de telefon mobil, codul de securitate (CVV, CVC), data expirării cardului, atunci la sigur sunteți in contact cu un ESCROC! – urmează să întrerupeți convorbirea și să telefonați urgent Banca la numărul de telefon 24/24 indicat pe card;
  • din start, angajatul Victoriabank inițiază convorbirea cu clientul în limba română și, doar la solicitarea clientului, va trece la o altă limbă – dacă apelantul s-a prezentat de la Victoriabank în limba rusă, manifestați prudență maximă la întrebările pe care vi le adresează și, în cazul că aveți dubii, reveniți cu un apel la Bancă la numărul de telefon 24/24, indicat pe card;
  • în cazul în care însăși Dvs. apelați la Call-Centrul 24/24 Victoriabank, atunci operatorul poate solicita numărul deplin al cardului pentru a localiza rapid contul in sistemul bancar.

 

NU FURNIZAȚI informațiile secrete solicitate de apelant, oricine ar fi acesta și oricât de convingător ar putea fi, chiar dacă se prezintă de la Victoriabank: spuneți-i că o să reveniți cu un apel și contactați imediat Banca – numărul Call-Centru 24/24 este indicat în spatele cardului, la fel, afișat pe pagina web Victoriabank sau în aplicația VB24 Mobile/ VB24 Web.

 

Rugăm să fiți vigilenți și prudenți!