Acordare distincții ABM 2021 pentru #OameniiDeLaVictoriabank

Cu peste 30 de ani de experiență în sectorul bancar și peste 600 de mii de clienți, Victoriabank – parte a Grupului Banca Transilvania, pune în prim-plan oamenii. Peste 1,000 de angajați integri își desfășoară activitatea cu pasiune, profesionalism și #PoftadeBusiness, în cele 30 de sucursale și 57 de agentii. Anul trecut, în contextul crizei pandemice,  activitatea la Victoriabank a fost una foarte diferită, însă starea de bine, spiritul de echipa și susținerea angajaților sa se adapteze la noua normalitate a fost prioritatea numărul unu.

 

În spatele tuturor succeselor înregistrate de Victoriabank stă o echipă formată din persoane dedicate, care prin devotamentul lor consolidează valorile instituționale ale băncii, menite să ofere beneficii clienților săi. 

 

De Ziua Profesională a Lucrătorului Bancar, Asociația Băncilor din Moldova (ABM) a oferit distincții unor colegi din cadrul echipei Victoriabank, în semn de apreciere a profesionalismului și a contribuției semnificative la sistemul bancar.

 

Mariana ȚEHOVICI, Director Direcția Raportări, a fost decorată cu - Medalia onorifică „Meritul Bancar”, pentru merite deosebite în dezvoltarea și promovarea sistemului bancar din Republica Moldova.

 

Cu Diplome de onoare ABM, pentru profesionalism și activitate remarcabilă în sistemul au fost apreciați:

 

  • Diana PRANIȚCHI -  Director adjunct Direcția Vânzări și Dezvoltare Rețea;
  • Carolina CAȚ -  Director Sucursala nr.16 Edineț;
  • Elena ȘEREMET -  Director adjunct Sucursala nr.3 Chișinău;
  • Inga ROȘCA - Șef Agenție Sucursala nr.12 Chișinău.

 

„Mulțumesc tuturor oamenilor de la Victoriabank, fără de care nu am fi putut traversa cu succes anul pandemic 2020. Prin curajul lor in fața Covid19, am reușit să ținem deschise majoritatea sucursalelor noastre și să deservim calitativ clienții, iar colegii din centrala au reușit să se organizeze foarte rapid, astfel încât să-si mențină angajamentele chiar si lucrând în schimburi, de acasă sau de la birou. Cu ajutorul colegilor am reușit deja, să aducem la următorul nivel experiență digitală a clienților cu Victoriabank, iar cifrele oficiale, arată că suntem Banca de Top, cu cele mai multe tranzacții efectuate în mediul digital din total număr de tranzacții.
La Multi Ani, tuturor lucrătorilor din sistemul financiar bancar din Moldova și felicitări nominalizaților la medalii si diplome!”
a declarat Președintele Comitetului de Direcție Victoriabank, Bogdan Pleșuvescu.