Prima unitate Victoriabank deschisă în acest an

La data de 12 martie curent, Victoriabank a deschis ușile unei noi unități bancare - Agenția Durlești, din cadrul Sucursalei nr. 20, Chișinău. Noua subdiviziune a băncii se găsește pe strada Codrilor nr. 16, în incinta Construct DEPO, din localitatea Durlești și a început activitatea chiar în ziua inaugurării, după simbolica tăiere a panglicii de către președintele băncii - Bogdan Pleșuvescu.

 

Aceasta este prima unitate Victoriabank deschisă în acest an, dar și prima de când banca este parte a  celui mai mare Grup Financiar din România - Banca Transilvania, cărui i s-a alăturat în ianuarie 2018. În noua subdiviziune clienții vor putea beneficia de o gamă largă de produse și servicii bancare, precum:

 

  • Deschiderea și deservirea conturilor curente pentru persoane fizice și juridice;
  • Deschiderea depozitelor;
  • Efectuarea transferurilor internaționale prin intermediul unei game largi de sisteme de remiteri de bani;
  • Deschiderea și deservirea cardurilor bancare;
  • Achitarea tuturor serviciilor comunale și a altor plăți la ghișeele băncii;
  • Operațiuni de schimb valutar;
  • Alimentarea în timp real a cardurilor bancare cu ajutorul POS-terminalelor;
  • Încasarea numerarului în conturile persoanelor juridice;
  • Consultarea gratuită și abonarea la serviciile online VB24;

 

Acestea și multe alte servicii sunt oferite zilnic, de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00, cu pauza de masă de la 13:00-14:00.

 

Nouă agenție implementează conceptul: „ghișeul unic de deservire”. Acesta permite clienților să efectueze tranzacții în mod rapid, la un singur ghişeu, fiind deservit de un singur consultant al băncii pentru toate operațiunile.

 

În prezent, Victoriabank dispune de o rețea teritorială de 34 sucursale, 58 de agenții în întreaga țară ce oferă servicii bancare de înaltă calitate, care au principii bazate pe transparență şi siguranță. Victoriabank este unul din liderii pieței bancare din țară și continuă să-și surprindă clienții cu produse noi, tehnologii inovative, servicii rapide și calitative. Banca Transilvania și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) sunt acționarii majoritari, deținând peste 70% din capitalul social al Victoriabank. În calitate de parteneri strategici, acestea doresc să continue creșterea Victoriabank şi să contribuie la consolidarea mediului bancar din Republica Moldova.