Atenție! Apeluri de la escroci din numele băncilor autohtone sau serviciilor de securitate

Stimați clienți,

 

Frauda bancară prin telefon este o înșelătorie, care devine din ce în ce mai des utilizată de către escroci. Aceștia nu doar își înșelă victimele online, ci folosesc și telefonul pentru realizarea diverselor scenarii de fraudă.

 

Sporiți atenția, atunci când:

 

  • primiți un apel de la cineva care pretinde că provine dintr-o organizație în care aveți încredere, cum ar fi o bancă (la care posibil nici nu sunteți client) sau un oarecare serviciu de securitate (fie de la bancă, organe de poliție, etc.) și se interesează de conturile/ cardurile dvs.;
  • de regulă, apelantul vă informează că există o problemă de siguranță sau de securitate asociată cu contul dvs. bancar/ cardurile de plată sau aplicația mobilă/ internet și vă solicită informații imediate, cum ar fi comunicarea datelor confidențiale de identificare sau confirmare (de exemplu, parole de unică folosință din sms la telefon, coduri, date personale, etc.).

 

Nici Victoriabank, nici alte instituții locale, nu vă contactează sau telefonează prin canale de comunicare ale rețelelor de socializare, cum ar fi Viber, WhatsApp, Telegram, etc.

 

Desigur Victoriabank are necesitate uneori sa contacteze telefonic clienții săi, însă în ultimul timp s-au întețit apelurile inițiate de escroci, care folosesc încrederea pe care o aveți în instituția bancară, organele de ordine sau de drept pentru a intra în posesia informațiilor confidențiale ale dvs. și, dacă le veți oferiți, atunci escrocii obțin posibilitatea să gestioneze cu mijloacele bănești disponibile și vă cauzează pagube.

 

Fiți VIGILENȚI atunci când presupusul reprezentant al securității sau al oricărei bănci vă solicită să-i furnizați date confidențiale sau secrete, cum ar fi parola unică expediată prin SMS la numărul dvs. de telefon mobil, codul de securitate (CVV, CVC), data expirării cardului. În acest caz, la sigur sunteți în contact cu un ESCROC ! – urmează să întrerupeți convorbirea și să telefonați urgent banca la numărul de telefon 24/24 indicat pe card;

 

NU FURNIZAȚI informațiile secrete solicitate de apelant, oricine ar fi acesta și oricât de convingător ar putea fi, chiar dacă se prezintă din numele băncii, de la o organizație de securitate sau altă instituție financiară, sau vă telefonează prin Viber, WatsApp, etc. Vă recomandăm să le comunicați că o să reveniți cu un apel și contactați imediat banca Dvs – numărul Call-Centru 24/24 este indicat în spatele cardului, la fel, afișat pe pagina web a băncii sau în aplicația mobilă/internet.

 

Rugăm să fiți vigilenți și prudenți!