Promoții
Sucursale și bancomate
VB24 Web
VB24 Business
Extras al comerciantului
Vânzări active
Achiziții
Victoriabank Club
Sesizări antifraudă
Responsabilitatea socială corporativă (CSR)
2019
2018
2017
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Victoriabank, a organizat și în acest an, o serie de activități artistice, culturale și distractive pentru copilașii din Casa de copii de pe str. Cuza Voda din or. Chișinău. Echipa de voluntari ai Băncii, alături de o echipă de animatori talentați au oferit celor 70 de copii prilejul de a participa la un program deosebit organizat în curtea Casei de copii. Manifestările au debutat cu un program artistic ce a cuprins momente de muzică, dans și jocuri potrivite vârstei acestora. Pentru ca toți cei mici să se bucure de sărbătoare, și-au făcut apariția personaje de poveste și au fost pregătite ateliere pentru picturi pe față realizate de animatori și li s-au oferit daruri mult așteptate.
În perioada 26 – 29 aprilie, Victoriabank a susținut evenimentul organizat în premieră la Chișinău - „Hexagonul Facultăților de Drept”, care reunește cadre didactice și studenți de la cele mai prestigioase facultăți de drept din România și ai facultății de drept a Universității de Stat din Moldova. „Hexagonul Facultăților de Drept” este o competiţie studenţească de o importanță majoră atât pentru profesorii și studenții din cadrul Universității de Stat din Moldova, cât și pentru toți cei ce profesează în domeniul dreptului, contribuind astfel la dezvoltarea continuă a cercetărilor științifice, procesului didactic și modernizarea învățământului în domeniul dreptului.
La data de 13 aprilie 2017, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova a avut loc festivitatea de premiere a participanților Proiectului educațional „Leonardo la Chișinău” în cadrul căruia Victoriabank, în calitate de Partener, a premiat cei mai talentați elevi. Proiectul și-a desfășurat activitățile în perioada 01-31 martie 2017 și a fost organizat cu ocazia aniversării a 565 ani de la nașterea celui mai mare geniu din istoria omenirii – Leonardo Da Vinci. Organizatorii – Asociația Obștească „ICAR” au avut drept scop implicarea copiilor cu aptitudini în matematică, nu doar în activități de matematică competitivă, ci și de cercetare în alte domenii de studiu.
Victoriabank a oferit 30 de premii tuturor elevilor care au obținut cele mai bune rezultate, ocupând locul de frunte (I) la concursurile desfășurate. Victoriabank acordă o atenție deosebită susținerii proiectelor din domeniul educațional, cultural, social. Participând în cadrul unor asemenea evenimente, Banca contribuie nu doar la dezvoltarea atitudinii și comportamentului proactiv al participanților, ci și la bunăstarea societății, a cărei viitor îl reprezintă acești copii.
În perioada 27 martie – 02 aprilie, angajații Victoriabank și micii experți de la Liceul Teoretic "Vasile Vasilache" au făcut schimb de informații despre valoarea banilor, gestionarea economiilor, apariția monedei naționale, personalitățile de pe bancnote și multe alte informații educaționale cu scopul de a familiariza copiii cu noțiunea de bani, bancă, economisire și alte aspecte ce țin de educația financiară. Astfel, în cadrul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare, eveniment organizat anual la nivel global, coordonat de către Banca Națională a Moldovei și organizația Child and Youth Finance Internatinal (CYFI), Victoriabank a oferit copiilor șansa nu doar să stea în clasele de studii să asculte teorie, dar și să beneficieze de o practică frumoasă: să vadă o mașină de numărat banii și chiar să o utilizeze, să contempleze un card bancar, fiind antrenați în discuții despre beneficiile acestuia sau să admire o monedă comemorativă emisă de BNM.
2016
Sărbătorile de iarnă sunt cele mai așteptate de către copii și fiecare dintre ei speră să găsească daruri sub pomul de Crăciun. Angajații VICTORIABANK au făcut mai frumoasă sărbătoarea micuților de la Casa municipală de copii din Chișinău, ducându-le dulciuri, fructe, hăinuțe, cărți și jucării. Mașina încărcată cu daruri a ajuns la destinație exact în momentul începerii matineului de sărbătoare. Copiii au cântat colinde de Crăciun, au recitat poezii și au dansat, răspândind lumină și bucurie în sufletele tuturor celor care au fost prezenți. VICTORIABANK inițiază astfel de acțiuni de caritate în fiecare an, pentru a aduce copiilor o sărbătoare ca acasă.
Victoriabank a considerat întotdeauna implicarea în activităţile culturale şi sociale ale comunităţii drept una dintre priorităţile sale. În perioada 14 - 20 martie, în contextul desfășurării “Săptămânii Internaţionale a Educaţiei Financiare”, care are ca scop îndrumarea copiilor şi tinerilor în ştiinţa despre gestionarea, economisirea şi înmulţirea banilor, precum şi incluziunea financiară a elevilor, Victoriabank a organizat un eveniment surpriză pentru un grup de 28 de copii cu vârsta de 5-7. Micuții au avut parte de o excursie organizată în sediul central al Victoriabank, iar angajaţii băncii au susţinut şi un curs educativ despre apariţia banilor, simbolurile şi valoarea monedei naţionale, precum şi despre cel mai inovativ mijloc de păstrare şi gestionare a mijloacelor băneşti – cardurile bancare. Activităţile interactive, bazate pe întrebări şi răspunsuri, au avut un efect pozitiv asupra percepţiei pe care o au copiii despre bani şi importanţa acestora. Spre finalul excursiei, micii invitaţi au primit şi cadouri din partea Victoriabank.
În data de 27 februarie 2016 a avut loc Turneul de Tenis de Masă HOSPICE Angelus, un eveniment caritabil în beneficiul copiilor şi adulţilor cu maladii incurabile în stadiu avansat şi/sau terminal. Angajaţii băncii au evoluat în calitate de jucători de tenis alături de alte companii, organizaţii non-guvernamentale şi ambasade din Republica Moldova. Astfel, suma colectată în cadrul evenimentului va fi direcționată spre asigurarea serviciilor gratuite de îngrijiri medicale, sociale şi psiho-emoţionale oferite de Hospice Angelus. Victoriabank a considerat dintotdeauna implicarea în activităţile şi proiectele de responsabilitate socială ca fiind una dintre misiunile sale principale
2015
În perioada sărbătorilor de iarnă, angajații Victoriabank au venit cu un gest generos aducând zâmbete şi bucurii micuţilor de la Casa de copiii din mun. Chișinău şi au organizat o sărbătoare adevărată cu cadouri şi multe activităţi distractive. Fiecare copilaş a primit câte o pungă cu hăinuțe, jucării, dulciuri şi fructe. Angjații Băncii prezenţi la acest eveniment au avut parte de o experienţă memorabilă, plină de momente deosebite. Cu siguranță, aportul echipei Victoriabank a adus în sufletele copilașilor multă bucurie și speranță, pentru o viață mai bună și mai frumoasă. Fiecare donație înseamnă un vis de copil devenit realitate. Mulţumim partenerilor (Vasconi, Creion, Orhei Vit SRL, Soldi SRL şi Andremar Grup SRL pentru reducerile oferite).
Sâmbătă, 24 octombrie 2015, a avut loc cea de-a II-a ediție a evenimentului cultural și social „Gala Generozității”, organizat de către asociaţia „Copil, Comunitate, Familie” din Moldova (CCF) şi “Hopes and Homes for Children” din Marea Britanie (HHC) cu scopul colectării de fonduri în favoarea copiilor orfani. Această acțiune fără precedent a fost susținută de mai multe companii generoase, printre care se numără şi Victoriabank. Toți banii acumulați la acest eveniment sunt destinați pentru susținerea copiilor din programele CCF/HHC Moldova, în special pentru finanțarea definitivării construcției primei case comunitare din Chișinău „Casa Viitorului” - unde vor locui 12 copii abandonaţi cu dezabilități severe. Evenimentul a reunit celebrități care susțin misiunea CCF/HHC Moldova, printre care se numără Valentina Nafornița împreună cu soțul ei, baritonul și solistul Operei de la Viena, Mihai Dogotari, Chișinău Youth Orchestra și pianistul român de talie internațională, Sergiu Tuhuţiu.
În perioada 22-24 mai, la Chișinău a avut loc în premieră concursul intelectual de rang internaţional ”Znatokiada 2015”. Victoriabank a fost alături de participanți, sprijinind financiar evenimentul, dar și încurajând participanții la competiție. Evenimentul a reunit peste 40 de echipe din întreaga lume şi personalităţi cu renume internaţional printre care Maxim Potashev, Ilia Novikov şi multe alte vedete ale clubului de elită, experți din Moldova, Rusia, Ucraina, Belarus, Israel, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, România și Bulgaria. VictoriaBank contribuie la progresul intelectualităţii din ţara noastră și încurajează tânăra generaţie să participe la acest fel de competiții.
La 25 aprilie, Prima Bancă din Moldova a premiat câștigătorii concursului naţional de creaţie literară „Scrisoare mamei”, susţinând astfel tinerele talente din țara noastră. La concursul organizat de Academia de Ştiinţe a Moldovei, Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău, Facultatea de Litere a USM, Asociaţia Obştească „Platforma Socrate” și Centrul Cultural Rus au participat 2.500 de concurenți, elevi ai claselor gimnaziale şi liceale, vorbitori de limbă română, cât şi de limbă rusă. Acesta a avut drept scop descoperirea tinerelor talente şi sensibilizarea societăţii de a vedea cu alţi ochi femeia-mamă.

Dacă dețineți informație referitor la un caz de fraudă sau o tentativă de fraudă, vă rugăm să notificați Banca prin următoarele canale de comunicare:
Acest buton este destinat exclusiv recepționării alertelor aferente fraudelor.
Pentru orice alt tip de informații vă rugăm să accesați aici.