5 Martie 2020
Victoriabank a eliberat aproape 11 000 de carduri cu E-PIN

La sfârșitul lui ianuarie, Victoriabank a lansat un nou serviciu pentru clienții săi, deținători de carduri bancare – E PIN, un PIN- cod temporar, primit sub formă de SMS, la numărul personal de telefon al clientului. Acesta poate fi înlocuit, ulterior, cu unul personalizat, simplu, rapid și gratuit.

 

De la data lansării noii funcționalități, în mai puțin de o lună, au fost emise circa 11 000 de carduri, cu eliberarea E-PIN-ului. Clienții se arată mulțumiți de noua procedură care le oferă siguranță în plus, le economisește considerabil timpii de așteptare la ghișeul băncii și care le oferă posibilitatea gratuită de a alege PIN-ul dorit.

 

PIN-codul permanent poate fi setat exclusiv la bancomatele Victoriabank, prin introducerea E-PIN-ului din SMS. Cardul devine activ doar din momentul setării PIN-ului permanent.

 

Clienții deja existenți, deținători de carduri, au și ei posibilitatea modificării gratuite a PIN-ului, prin intermediul oricărui bancomat Victoriabank.

 

Victoriabank investește activ în digitalizarea serviciilor sale, devenind în 2017 prima bancă care pune la dispoziția clienților săi plățile cu telefonul, prin aplicația gratuită VB24 Pay iar în 2019 plățile cu smartwatch-ul de la Garmin. Cei aproape 310 000 de utilizatorii de carduri Victoriabank se pot deservi și gestiona conturile la distanță, prin aplicații și platforme precum: VB 24 WebVB24 MobileVB24 SMS și VB24 ATM, iar persoanele juridice prin VB24 Business.