Din ce în ce mai multe persoane cad pradă escrocilor din mediul online. Aceștia, de cele mai multe ori, folosesc numele unor companii recunoscute pentru a obține date personale sau cele ale cardului, această practică frauduloasă fiind numită în spațiul online – Phishing. Termenul provine din limba engleză și se traduce ca „pescuit”, pentru că anume aceasta intenționează escrocii „să ne prindă în undiță” cu oferte „momeală”.
Stimați clienți,
Vă atenționăm asupra unui nou caz de phishing. De această dată, infractorii folosesc un anunț ce vă îndeamnă să procurați produse online la un preț redus. Odată ce utilizatorii accesează linkul spre care duce anunțul, ei sunt îndemnați să introducă date personale precum: numele, prenumele, adresa electronică, adresa livrării, numărul de telefon, etc. Pasul final îl reprezintă introducerea datelor de pe card (numărul cardului din 16 cifre, data expirării cardului și codul de securitate CVV/CVC, alcătuit din 3 cifre, de pe spatele cardului și apoi confirmarea plății. După accesarea butonului “achitați” pe ecran apare un mesaj de eroare, precum vedeți în imaginea de mai jos:
Dacă ați efectuat astfel de operațiuni, vă rugăm să ne contactați cât mai urgent posibil la numerele de telefon: 022 21 02 02 sau 022 21 03 03, Call Center, Carduri bancare. Totodată aveți posibilitatea să blocați cardul prin intermediul platformei de deservire la distanță: VB24 (VB24 Web sau pe aplicația mobilă VB24 Mobile).
Echipa Victoriabank vă îndeamnă să fiți precauți pentru a nu cădea pradă escrocilor. Am pregătit pentru D-voastră o listă de sfaturi și exemple de înșelăciuni care circulă în spațiul virtual. Le puteți citi accesând linkul dat.